Ministrul Finanțelor a precizat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că România a reușit să aibă, în trimestrul trei din 2020 cea mai mare creștere trimestrială și cea mai rapidă revenire a economiei din ultimii 20 de ani.
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a făcut, sâmbătă, precizări cu privire la indicatorii macro privind sănătatea economică a României, ca urmare a interpretărilor din spațiul public. În ceea ce privește creșterea economică, Cîțu a subliniat că informația cea mai importantă se regăsește în raportatea față de trimestrul precedent. Ministrul a trecut în revistă și rezultatele raportate la trimestrul similar de anul trecut și din primele trei trimestre din 2020 față de același interval al anului 2019.
„Dacă vă uitaţi la fiecare comunicat, nu numai în România, dar şi cele prezentate de EuroStat se prezintă în principal informaţia referitor la creşterea economică în trimestrul respectiv, trimestrul 3, relativ la trimestrul precedent, este informaţia cea mai importantă. Comparativ cu trimestrul precedent, România a avut o creștere economică, în termeni reali, de 5,6%. Această cifră este în primul rând cea mai mare creștere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Au mai fost recesiuni în România, au mai fost situații dificile, niciuna nu a fost la fel de dificilă ca aceasta și, totuși, am reușit în această perioadă să avem cea mai mare creștere trimestrială din ultimii 20 de ani. Mai mult, revenirea economiei, deci trimestrul trei din 2020 dacă de trimestrul doi, este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani”, a spus Florin Cîțu. El a precizat că celelalte crize, 2008 – 2009 – 2010, au durat cîteva trimestre, chiar câțiva ani de zile.
„Putem să comparăm și cu media ultimilor 20 de ani a creșterii economice trimestriale și veți vedea că media este de 1,4%, și acum avem o creștere de 5,6%.Această creștere economică este importantă pentru România, este rezultatul muncii românilor, al companiilor din România în această perioadă și nu trebuie să o tratăm cu dispreț, așa cum am văzut”, a declarat Florin Cîțu.
Ministrul Finanțelor a prezentat și dinamica economiei în trimestrul trei, comparativ la trimestrul trei al anului trecut. „Și aici, bineînțeles, economia a înregistrat o scădere de 6%, pentru că trimestrul trei a fost un trimestru foarte bun, avem mai multe explicații pentru această scădere. Este vorba de evoluția agriculturii, vom vedea în câteva săptămâni că agricultura a avut o contribuție negativă în acest trimestru. Toate țările din UE au avut o dinamică negativă, unele, mai mare, altele, mai mică, relativ la același trimestru din anul trecut”, a spus Câțu.
În ceea ce privește indicatorul care compară cele trei trimestre din 2020 cu intervalul similar din 2019, „poate indicatorul cel mai important”, după cum a spus Cîțu, „aici vedem că România are o scădere de 4,6 puncte procentuale, aproape de estimarea pe care noi o vedem pentru final de an, o scădere de 4,2%”.
Ministrul Finanțelor a extins prezentarea acestui indicator, primele trei trimestre din 2020 față de perioada similară a anului trecut , și la alte țări din Uniunea Europeană, precizând că „România stă chiar foarte bine”.
Potrivit ministrului, la acest indicator pe trei trimestre, Germania a avut o scădere de 5,8%, Franța – 9,6%, Ungaria, 5,4%, Austria – 7,6%, UK – 11%, iar media europeană este o scădere de 7 puncte procentuale. Performanțe mai bune au avut Olanda, care a avut o scădere mai mică decât România, de 4%, și Polonia, de 2,7%.
„România stă foarte bine când comparăm evoluția pentru tot anul 2020 și, în plus, România este printre puținele țări, cred că sunt două țări, care vor evita recesiunea tehnică în 2020. Asta înseamnă că nu vom avea două trimestre cu dinamică negativă în 2020”, a subliniat Florin Cîțu.
„Vă spun toate acestea pentru că e trist să vezi cum munca românilor este disprețuită, este analizată – și am văzut oameni care spun că este dezamăgitoare sau că nu e de ajuns sau lucrurile nu au fost bune. Nu, am avut un rezultat foarte bun și, repet, cea mai mare creștere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Este rezultatul muncii românilor, bineînțeles. Noi am facilitat, nu ne putem aroga tot acest drept, dar am facilitat această creștere economică prin faptul că nu am intevenit, nu am lovit economia”, a precizat Cîțu.
Una dintre criticile din spațiul public la adresa declarațiilor lui Florin Cîțu a venit din partea lui Sorin Grindeanu, prim vicepreședinte al PSD. „De ce toți managerii români spun că, după datele din trimestrul al III-lea, de care Cîțu pare fericit, revenirea economică se transformă în austeritate? Haide, Cîțule, curaj!”, a comentat fostul premier. El spunea vineri că marea creștere de care vorbesc membrii Cabinetului Orban reprezintă de fapt „mare scădere”